un proiect
susținut de
cu sprijinul
”Gustos și sănătos în farfuria din spital” – proiect inițiat de Asociația ”Din grijă pentru copii”- este, mai întâi de toate, un răspuns la o nevoie. A copiilor pacienți, pe de o parte, și a însoțitorilor acestora, pe de altă parte. Hrana sănătoasă, diversificată, gătită prin proceduri tehnice corecte care să ajute la păstrarea nutrienților din alimentele de bază nu este un moft și nici un detaliu sau un serviciu extra al unui spital. Mâncarea face parte din procesul de vindecare, despre asta se vorbește din ce în ce mai mult, iar medicina, prin evoluția și deschiderea din ultimii ani, arată că medicația face echipă excelentă cu alimentația. Prin urmare, un meniu sănătos în bucătăria unui spital este o nevoie reală și trebuie să fie o prioritate. Pentru noi a fost, atunci când am lansat proiectul și am devenit prima asociație care-și propune să schimbe meniurile din spitalele de pediatrie și-i susține pe cei mici în procesul de vindecare, având alături finanțatorul proiectului, Lidl România, care ne susține și care crede alături de noi în schimbare.
Lidl România, facem împreună, prin acest proiect, ”magie în farfuria din spital”!
PILONII PROIECTULUI
Echilibrăm și diversificăm meniurile deja existente și utilăm bucătăria cu aparatura necesară pentru a aduce gust și savoare meniului.
Prin introducerea unor ingrediente noi care îmbogățesc nutrițional masa, prin calculul valorilor nutriționale și prin conturarea unor meniuri specifice patologiilor întâlnite în spital ne îndeplinim obiectivul principal – acela de a aduce gust și sănătate în farfuria micilor pacienți. Pentru același scop, a fost nevoie și de achiziționarea unui cuptor profesional, a unor aparate mici de bucătărie și a accesoriilor de bucătărie care lipseau.
Implementăm tehnici de gătit cât mai sănătoase, care să păstreze nutrienții din alimente și să aducă sănătate în farfuria celor mici.
Cu ajutorul specialistului în gastrotehnică, a bucătarilor implicați în proiect și a nutriționistului, facem schimb de experiență și oferim cursuri de preparare a noilor meniuri, astfel încât alimentele să-și păstreze nutrienții.
Schimbăm modul în care prânzul – masa caldă și cea mai consistentă a zilei este transportat de la bucătărie în salon și servit copiilor.
Prin schimbarea vaselor de unică folosință cu vase reutilizabile, transportate în tăvi termoizolante, specifice sistemului de catering și prin dotarea unui spațiu dedicat spălătoriei tăvilor și a vaselor reutilizabile reușim ca cei mici să servească un prânz cald și gustos.
”GUSTOS ȘI SĂNĂTOS ÎN FARFURIA DIN SPITAL” –
PROIECT PILOT DESFĂȘURAT ÎN SPITALUL CLINIC DE COPII ”DR. VICTOR GOMOIU” DIN BUCUREȘTI
Primele uși deschise pentru proiectul nostru au fost cele ale Spitalului clinic de copii ”Dr. Victor Gomoiu” din București. Ne-am dorit ca acesta să devină un proiect pilot, exemplu de practică într-o bucătărie de spital și să poate fi replicat ori de câte ori putem și avem finanțare, astfel încât, la un moment dat să putem spune cu mândrie, de ce nu, că ”în toate spitalele de pediatrie din țară se mânâncă gustos și sănătos”.
PUTEREA LUI ”ÎMPREUNĂ”
Echipa de implementare a fost compusă din doi chefi bucătari cu experiență – Iulian Șușală și Ionuț Efrim – care au însoțit echipa de bucătari și asistenți de bucătari ai spitalului pe parcursul implementării noilor tehnici de preparare, un chef cu experiență în diete medicale, care este și nutriționist acreditat – Laura Eremia, un dietetician licențiat – Ema Mărgineanu, inginerul în industria alimentară, Gabriela Berechet, de-a cărei experiență ne-am bucurat extraordinar de mult și medicii de pe secțiile de pediatrie și gastroenterologie – dr. Davițoiu Ana Maria (Director medical și Șef secție pediatrie), dr. Iulia Țincu (Șef secție gastroenterologie), dr. Luiza Bordei, medic gastroenterolog, care au întregit echipa fiindu-ne mereu alături în decizii și momente cheie.
O echipă multidisciplinară face întotdeauna diferența în implementarea unui proiect și ne bucurăm mult că toți cei care ne-au fost alături au făcut, într-adevăr, echipă!
Și tot echipă facem și cu finanțatorul proiectului, Lidl România, care ne susține întreaga activitate și care crede împreună cu noi în schimbare, în oameni și în puterea lui ”împreună”.
CE AM SCHIMBAT?
Meniuri, moduri de gătit, suportul de transportare al mâncării de la bucătărie către copii. Ne-am dorit mult diversificare. Este punctul forte al noilor meniuri. Spre exemplu, dacă înainte de proiect meniurile celor mici aveau ca sursă de proteină principală doar carnea de pui, acum avem în meniu și carne de vită – de două ori pe săptămână- și o masă cu ficăței. Dacă înainte, ca și garnitură, cel mai des era folosit orezul, acum cei mici mănâncă couscous, cartof în diferite feluri și fasole păstăi, hummus cu salată de legume! Dacă înainte micul dejun însemna pâine, unt, gem, ceai, ou fiert (în diferite combinații), acum înseamnă omletă la cuptor cu brânză și legume, legume proaspete (castravete, ardei gras roșu). Dacă înainte nu se folosea unt în preparare, acum este grăsimea principală când e nevoie de ea la gătit, la fel și uleiul de măsline. Dacă mâncarea era preparată mai mult prin fierbere, acum cuptorul nu stă nicio clipă liber, prepararea prin coacere este un mod care menține nutrienții din alimente, dar și gustul savuros. Pentru aportul de gust nu lipsesc din bucătărie oregano, turmeric, cimbru, scorțișoara. Toate aceste modificări au făcut ca rezultatul din farfurie să fie așa cum îi spune și numele proiectului – gustos și sănătos.
În plus, cu gândul la bucuria celor mici, am introdus ca gustare de la ora 4 un dulce bun, ca la bunica, gătit în bucătărie. Am adăugat pandișpanul cu fructe, banana bread, budinca de orez cu lapte și plăcinta Dolongaci.
Provocarea a fost ca toate aceste schimbări să fie încadrate în suma pe care spitalul o are alocată de la stat. Cu echilibrare între toate părțile componentei de meniu, am reușit!
Mulțumim pentru susținere și parteneriat,
”Suntem din alt oraș și pentru prima dată internați aici, însă putem spune că nimic nu ne lipsește! Mâncarea este diversificată, caldă și gustoasă și chiar dacă am un mic mofturos, am avut ce să-i dau să mănânce! Felciitări pentru interesul acordat alimentației în spital”!
”Calitatea mâncării este foarte bună, modul de servire extraordinar, mai ales pentru că mâncarea ajunge caldă la noi. Diversificarea este un lucru rar în spitale, dar aici am simțit acest lucru și ne-am bucurat și eu și fetița deopotrivă”.